România îl prinde pe Benzema în cea mai bună formă. Atacantul lui Real Madrid a marcat cinci goluri în mandatul lui Blanc și va fi principalul pericol pentru apărarea lui Pițurcă. Revenirea spectaculoasă i se datorează lui Mourinho, care l-a transformat dintr-un atacant greoi, care uitase să dea goluri, într-un veritabil golgheter. Francezul a ținut dietă la indicațiile lui Zidane, colaboratorul portughezului la „galactici”.
În urmă cu aproape un an, Karim Benzema surprindea pe toată lumea din cauza ineficienței sale. Adus cu mare pompă în vara lui 2009 de la Lyon, atacantul nu a reușit să se impună la Real Madrid timp de aproape un sezon și jumătate, fapt ce l-a privat inclusiv de participarea la Cupa Mondială din 2010. Evoluțiile slabe din perioada în care echipa era pregătită de Pellegrini s-au prelungit și după venirea lui Mourinho. În consecință, „The Special One” l-a preferat în primul „11” pe Higuain. „Argentinianul este singurul vinovat pentru că Benzema nu joacă”, spunea Mourinho.
Luat la mișto de Mourinho
În momentul în care Higuain s-a accidentat grav, antrenorul portughez s-a văzut nevoit să-l titularizeze pe Karim, dar nu fără a-l „motiva” înainte. „Când nu poți pleca la vânătoare cu câinele, trebuie să te mulțumești să iei după tine motanul”, a fost una dintre remarcile lui Mourinho, care l-a mai acuzat pe Benzema și de faptul că este gras. Toate aceste critici și-au atins până la urmă ținta, iar în a doua parte a sezonului trecut, vârful a explodat, marcând goluri pe bandă rulantă, eficiență care se prelungește și în prezent.
Unul dintre secretele descătușării a fost dieta pe care a ținut-o, la recomandarea lui Zinedine Zidane, și care l-a ajutat să scape în câteva luni de șapte kilograme.
Susținut de Blanc
Dacă Mourinho a fost cel care l-a motivat pentru a-și recăpăta pofta de gol, Benzema ar trebui să-i fie recunoscător și lui Laurent Blanc. Selecționerul Franței, venit în locul lui Domenech, după Cupa Mondială, l-a readus pe Karim la echipa națională, considerându-l om de bază încă de la începutul mandatului său. Benzema a fost convocat chiar și atunci când nu juca la Real Madrid, dar l-a răsplătit pe Blanc prin cele cinci goluri marcate pentru „cocoși”.
Zicu al Franței
Asemănarea izbitoare dintre Karim Benzema și Ianis Zicu (foto) nu poate fi trecută cu vederea, chiar dacă nivelul la care joacă cei doi este unul cu totul diferit. Dincolo de fizionomie, cei doi jucători se aseamănă și prin problemele cu kilogramele în plus pe care le-au avut de-a lungul anilor. În plus, ambii sunt în mare formă în acest moment. Benzema marchează gol după gol la Real, Zicu înscrie meci de meci la ȚSKA Sofia.
Mi-a făcut foarte bine vacanța. M-am odihnit și am revenit cu forțe proaspete Karim Benzema, atacant Franța
12 meciuri a jucat la echipa națională Benzema din cele 14 în care selecționer a fost Blanc
4 meciuri a jucat Benzema împotriva României, fără să marcheze vreun gol Am un început excelent de sezon. Îmi iese cam tot ce vreau să fac pe teren Karim Benzema, atacant Franța
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER